L’art contemporain à la rencontre de l’espace public
by Catinca Dumitrascu 9 ( in french )
En déambulant sur les quais du Rhône en ce début d’automne 2011, vous avez peut-être remarqué la présence d’un container bleu foncé aux portes grand ouvertes. Rien de bien particulier en apparence. Pourtant, ce gros cube en métal posé sur le trottoir lyonnais n’était pas une simple benne à ordures, à vêtements, ni même de la publicité pour du logement étudiant (sic), mais une exposition d’art contemporain.
En résonance avec la Biennale d’Art Contemporain de Lyon, la galerie Roger Tator en partenariat avec Modernism.ro, une plateforme web roumaine dédiée à l’art contemporain et à sa promotion, organise depuis 2009 un projet insolite sous forme d’échange international d’artistes entre la France et la Roumanie. Ce projet porte le nom de City Switch. Le principe est simple, mais singulier: faire venir des artistes rhône-alpins à Bucarest et des artistes roumains à Lyon, en leur mettant à disposition, autant en France qu’en Roumanie, un container. Celui-ci fait d’abord office d’atelier de travail pendant leur résidence artistique, pour ensuite se métamorphoser en salle d’exposition. Cette résidence artistique se déroule sur un mois, pendant lequel les artistes doivent produire une œuvre en prenant en compte l’espace urbain qui les entoure, son histoire, ses habitants, en un mot leur réflexion, leur vision de la ville qui les accueille brièvement.
Pari gagné pour Alina Tudor et Razvan Neagoe, artistes roumains formant le binôme focAR Group, venu à Lyon du 16 août au 16 septembre 2011 pour cette troisième édition de City Switch. Leur idée a été de transformer le container en un vrai laboratoire d’idées, d’opinions, d’impressions et de témoignages sur la ville de Lyon, et plus précisément sur le quartier de la Guillotière où ils ont travaillé. Leur œuvre s’intitule Je passe/J’habite/Je vis. Partant de l’idée que chaque lieu est défini par les gens qui y vivent, ils sont allés, dans un premier temps, à la rencontre des habitants du quartier pour recueillir leurs témoignages sur l’espace citadin où ils se trouvent. Ils sont ensuite partis eux-mêmes à la découverte de la ville de Lyon et ont ramené de leur périple des objets qui caractérisent selon eux l’espace urbain lyonnais, très touristique, mais qui reste en même temps un cadre de vie quotidien.
L’intention de leur projet a donc été de reconstituer à l’intérieur du container l’espace extérieur de la ville. Ils ont essayé de comprendre et de regarder la ville de Lyon à partir de deux points de vue : celui des touristes d’un côté, et celui des habitants de l’autre. Leur installation artistique s’articulait autour de quatre grandes axes: le rectangle, le laboratoire touristique, le laboratoire des habitants et les visiteurs. Mais que symbolisent ces quatre vecteurs ?
Le rectangle est une forme récurrente dans l’architecture lyonnaise. Il a été reproduit dans le container à l’aide d’un ruban bicolore noir et jaune, et symbolise les habitations lyonnaises.
Le laboratoire touristique a été représenté par une centaine de petites boîtes en plexiglas fixées sur les murs du container, contenant chacune des objets de la vie quotidienne, ramassés sur les lieux célèbres de la ville. Souvenirs kitch, restes d’emballages, tickets de parking, factures, tissus, mais aussi des morceaux d’espaces touristiques, comme l’eau du Rhône, de la Saône, du sable de la place Bellecour, des feuilles du parc de la Tête d’or ou encore des mégots de la rue de la République. Tout a été exposé comme dans un laboratoire et symbolise l’emprise de la société de consommation sur l’individu moderne.
Le laboratoire des habitants, lui, a été présenté sous la forme d’une vidéo projetée sur un des murs du container. Une bonne dizaine d’habitants du quartier de la Guillotière donnent à tour de rôle leur avis sur la ville, sur le tourisme, les choses à garder, à changer, ou à améliorer dans l’espace urbain lyonnais.
La quatrième pièce de l’installation artistique était incarnée par les visiteurs eux-mêmes. L’œuvre de Fokar Group n’était achevée que lorsque l’espace était visité par une ou deux personnes. Pourquoi? Eh bien parce que les 12 m2, c’est-à-dire la superficie du container, représentent la surface occupée par 1.6 personnes à Lyon. Le nombre a été obtenu en divisant la surface de Lyon par le nombre d’habitants et de touristes présents. Ainsi, en pénétrant dans le container le visiteur pouvait avoir un réel aperçu de l’espace qu’il occupe dans la ville.
En conclusion, toutes ces manifestations artistiques qui nous entourent en cette fin d’année 2011, nous prouvent que le rôle de l’art a changé. Il est descendu de son piédestal pour venir vers nous, pour nous susciter des émotions et toucher nos sens d’une manière qui n’existait pas avant. L’art est devenu une expérience, un témoignage, et il doit questionner, étonner, susciter la curiosité. L’art doit créer aussi bien le lien entre le passé, le présent et le futur, qu’entre l’espace et les gens. Il semblerait que les artistes soient de nos jours de plus en plus conscients qu’ils doivent prendre position, et quitter leur tour d’ivoire pour descendre dans la rue. La Biennale d’Art Contemporain, ainsi que des festivals comme Sens Interdits, organisé par le théâtre des Célestins, nous montrent que l’art peut et doit absolument se pencher sur des questions comme l’oppression, la liberté, le rapport de l’individu à la société et l’emprise qu’elle a sur sa vie, car il a le pouvoir de faire passer des messages, plus forts qu’on ne le croit. Et tout cela ne doit surtout pas se faire au détriment de l’imagination et de la fiction. Le réel et l’irréel doivent coexister pour mieux rendre compte de notre monde.
VIP – VideoChannel Interview Project
8. VideoChannel:
Do you work individually as a video artist/film maker or do you work in a team? if you have experience in both, what is the difference, what do you prefer?
focAR:Starting from 2006 we had in view working together experimentally or individually with video films. We consider that working in a group artists might be constrained by the limits of the project, while individually the freedom of expression is obviously at everyone’s disposal. Anyway both methods are of great help in artist’s development making them more disciplined and more prepared for the future projects be they individual or group ones.
more details in VIP – VideoChannel Interview project
videochannel
- Cu arta in strada
-
Money Express autor Oana Pulpa
Autor: Oana Pulpa (Money Express 2008)
In urma cu cateva zile, o parte din Centrul Bucurestiului a devenit pentru cateva ore expozitie. Una foarte atipica, dar cu mesaj evident: cinci cabine telefonice au fost transformate in obiecte artistice. Scopul? De a impiedica, pe cat posibil, vandalizarea lor.
Pana in 2006, cand au format grupul focAR, Alina Tudor si Razvan Neagoe lucrau ca artisti independenti.
Atunci ne-am gandit ca, daca tot facem proiecte impreuna, de ce sa nu formam un grup si sa lucram sub un singur nume, a marturisit Razvan Neagoe intr-un interviu cu MONEY EXPRESS. Numele grupului focAR compus din cuvantul foc (Element folosit obsesiv de cei doi in proiectele de pana atunci) si initialele prenumelor avea sa devina marca unor proiecte extrem de diferite (pictura, film video, performance etc.), dar cu acelasi numitorcomun: identitatea urbana. Concept care sta si la baza ultimului lor proiect, Telefonul public, desfasurat in urmacu cateva zile in Bucuresti, Iasi si Chisinau si care face parte din programul artistic ?Urban Traces?, demarat de ceidoi la inceputul lui 2007.
IN CABINA.
Prin ?Urban Traces?, Alina Tudor si Razvan Neagoe isi propuneau sa identifice si sa semnaleze probleme precum poluarea sau traficul urban si sa imbunatateasca, pe cat este posibil, spatii dezolante din Bucuresti, Iasi sau Cluj. Continuand seria de proiecte din acest program Sus in bloc i-o casa, Curierul? sau Red Spot, performance-Telefonul public are rolul de a atrage atentia asupra unor astfel de probleme si de a-l provoca pe trecator sa ia atitudine. Pretextul, in acest caz, a fost cabina telefonica ? mobilier urban pe care aproape nimeni nu il mai foloseste pentru functia lui principala (de a vorbi la telefon), dar pe care il transforma cu usurinta in suport pentru afise, anunturi sau mesaje indecente.
Artistii grupului focAR au vrut sa atraga atentia tocmai asupra acestui aspect negativ? vandalizarea obiectelor urbane? si sa propuna variante estetice care sa inlocuiasca surogatele amintite. Astfel, cei doi au decis ? impreuna cu artistii colaboratori la acest proiect (Mihai Balko, Judith Balko, Ghenadie Popescu, Oana Toderica si Alexandru
Bounegru) sa riste transformand cateva cabine telefonice in adevarate obiecte de arta. Au riscat pentru ca performance-ul care s-a desfasurat concomitent in Bucuresti, Iasi si Chisinau a fost, practic, ilegal. Daca nici Romtel
ecomul nu a primit aprobare pentru un proiect care viza tot cabinele telefonice, noi de ce am fi primit, se intreba retoric Razvan Neagoe referindu-se strict la Primaria Capitalei. O cabina in forma de car, o alta invelita in plastic pe care era scris cuvantul exist iar altele populate cu obiecte dragi fiecarui artist sau cu lucrari de arta realizate de acestia au schimbat pentru cateva zile aspectul unor spatii citadine.
IDENTITATE.
Nu de nationalitate, etnie, sexualitate, religie, comunitara, zonala sau de alt fel, ci o identitate URBANA. Asa se identifica cei doi artisti pe blogul ?urban traces?, renuntand la prezentarea clasica de tip CV. Chiar daca acest tip de identitate este, dupa cum recunosc chiar ei, una imprumutata, nepersonala, impersonala, Alina Tudor si Razvan Neagoe si-o asuma cu fiecare proiect, luand in calcul fiecare etapa: ?De la cartierul de blocuri, magazinul, supermarketul, mall-ul aferent pana la politica si cultura orasului?, spun ei pe acelasi blog. Identitatea este, in fond, elementul central al majoritatii proiectelor focAR prin care artistii ii provoaca pe locuitorii orasului sa se identifice
cu anumite aspecte caracteristice vietii urbane si sa se implice, in cele din urma, in rezolvarea lor. Prin proiectul Sus in bloc i-o casa (2007), cei doi invitau vizitatorii la un periplu printr-un apartament pus la dispozitie de un cuplu tanar, provocandu-i sa se identifice cu stilul de viata al unor oameni care traiesc intr-un spatiu banal apartamentul de bloc, dar care a capatat personalitate datorita celor care-l locuiesc. Cu Red Spot (2007) un proiect in aceeasi masura artistic si arhitectural, dupa cum il defineste arhitectul Adriana Mereuta, cei doi provocau bucurestenii la un alt tip de identificare: cu spatiul exterior. Spoturile rosii ce luminau zone istorice importante din Bucuresti (ex.: Str. Halelor, Piata Unirii) aveau rolul de a readuce in centrul atentiei locuri semnificative ale orasului si de a-i determina pe locuitori sa participe la schimbarea in bine a acestora. Cu acel proiect, focAR a avut, probabil, cel mai important feedback: in zonele care au fost luminate de spoturi se face si acum curatenie o data pe saptamana.
BUCURESTI, DRAGOSTEA MEA.
Din 2006, focAR este implicat, alaturi de alti artisti, si in programul de arta publica si comunitara I love Bucharest; program care propune in fiecare an cate un proiect de infr
umusetare a spatiilor bucurestene. Cu proiectul Strada Cartii (2006), artistii au infrumusetat zona buchinistilor de la Universitate cu stenciluri (o forma de graffiti ce implica folosirea unui sablon pentru a aplica imagini n.r.) desenate pe dulapurile vanzatorilor de carte; cu Roll Up Art (2006) au decorat fatade ale unor cladiri de arhi
tectura (ex.: Facultatea de Arhitectura), iar cu Street Delivery, au transformat, ajutati si de trecatori, o strada intreaga (Arthur Verona, din Bucuresti) intr-o adevarata expozitie in aer liber.
Pentru editia din acest an (a treia) a Street Delivery, Alina Tudor si Razvan Neagoe au participat cu un proiect propriu: Curierul, care consta in faptul ca trecatorii erau opriti si rugati sa scrie scrisori catre alti bucuresteni in caresa-si exprime pare rile despre Capitala. Reactia? Majoritatea au acceptat, marturiseste Alina Tudor, care explica cum trecatorii isi alegeau, apoi, o adresa oarecare din cartea de telefon si introduceau scrisoarea intr-un plic
imens de hartie confectionat de cei doi artisti. Proiectul Bucharest metroART (derulat in lunile iulie-august), in care Razvan Neagoe si Alina Tudor au lucrat alaturi de alti 20 de artisti, avea la baza acelasi element de interactivitate.
Lucrarile realizate de acestia pe suprafata peretilor statiei de metrou Gara de Nord (aproape 200 mp) au fost influentate de preferintele pe care calatorii si le-au exprimat la cererea artistilor. Rezultatul: o adevarata expozitie subterana caracterizata de elemente specifice Bucurestiului interbelic combinate cu ele mente de arta contemporana.
(NE)CONVENTIONAL.
Cei doi artisti isi gandesc aproape intotdeauna proiectele in functie de spatiul in care
urmeaza sa ex puna. De aceea, faza incipienta a acestora care este mai tot timpul una conceptuala se dezvolta pe parcurs (si uneori se schimba total) in functie de problemele pe care le pun spatiile respective. Este exemplul expozitiei U.T. 44, 26 (Galeria Galateea, Bucuresti), care, dintr-un manifest impotriva consumismului (erau ex puse
obiecte din hartie si plastic), s-a transformat intr-un protest la adresa Uniunii Artistilor Plastici din Romania. Motivul? Imediat dupa vernisaj, galeria a ramas fara curent electric, din cauza faptului ca Uniunea nu si-a achitat facturile. In loc sa se resemneze si sa declare expozitia inchisa, cei doi artisti i-au primit in continuare pe vizitatori, rugandu-i sa aprinda cate o lumanare pentru a asigura (ironic) o sursa de lumina.
Noi nu stim de la bun inceput cum o sa arate exact proiectul?, marturiseste Alina Tudor, care recunoaste ca pe parcurs decidem ce anume trebuie pastrat si ce anume eliminat?. Insa, spre deosebire de alti artisti, Alina Tudor si Razvan Neagoe tin foarte mult sa aleaga spatiul potrivit pentru un anumit proiect, fie ca e vorba de expozitii organizate in spatii conventionale precum galeriile de arta (Ex.: Urban Traces de la galeria Cupola, Iasi, 2007) sau in cele neconventionale pre cum ca binele telefonice, locuinte private (Sus in bloc i-o casa) sau statiile de metrou (proiectul Bucharest metroART). Pana la urma, noi ne-am ales intotdeauna spatiile (extrem de diverse) pentru ca nu am vrut sa ne limitam publicul, a declarat Alina Tudor, convinsa ca arta nu trebuie sa fie elitista.
REACTII.
Desi artistii se asteptau ca abia dupa cinci-sase proiecte sa primeasca un feedback din partea publicului, inca de la primele doua proiecte am avut reactii neasteptat de multe si diverse, marturiseste Razvan Neagoe.
Au fost facuti sectanti, distrugatori de arta etc. insa, chiar si asa, Alina si Razvan considera ca proiectele lor au fost bine receptate, in general. Chiar daca uneori de-abia la a doua vizita, cum s-a intamplat, spre exemplu, cu expozitia Urban Traces de la Galeria Veche din Cluj (2007) care avea ca tematica poluarea urbana. Masinile desenate pe peretii galeriei cu scotch negru (tehnica specifica grupului FocAR) si fundalul sonor ce consta in zgomote agresive de masini i-au facut pe vizitatori sa paraseasca enervati galeria, dar sa revina dupa cateva minute si sa nu se mai urneasca din loc, dupa cum spune Razvan Neagoe. Prima reactie (de a parasi spatiul) era determinata, in mod sigur, de neputinta vizitatorului de a intelege mesajul, iar faptul ca se intorcea dupa cateva minute inseamna, din punctul de vedere al lui Razvan Neagoe, reactia de obisnuinta cu porcariile orasului in care traiesti (poluarea si zgomotul ur ban, in acest caz n.r.). Acest proiect, ca majoritatea celor semnate de focAR, vorbea despre pierderea individualitatii intr-un oras care ne inghite pantagruelic transformandu-ne in simpli locuitori, dupa cum spune criticul de arta Carola Rosca. Si cu Telefonul public cei doi au avut parte de reactii pozitive (uite, ce misto/curat e asta!), chiar daca performance-ul a durat doar cateva ore si chiar daca dupa cateva zile, pe/in cabinele telefonice nu a mai ramas nici o urma artistica.
Trasee focAR
Indiferent de genul in care creeaza film, performance sau instalatie, Alina Tudor (28 de ani) absolventa a Universitatii de Arta Nicolae Grigorescu si Razvan Neagoe (34 de ani) Academia de Arte Luceafarul, provoaca cu fiecare proiect.
1. LA TARA.
The land art este primul proiect realizat de grupul FocAR, in 2006. Spre deosebire de proiectele ulterioare focalizate pe problemele spatiului urban, The land art viza spatiul rural. Motive caracteristice culturii Cucuteni au fost trasnformate si interpretate de artisti prin intermediul unor instalatii si performance-uri ce au avut loc chiar in
satul Cucuteni (langa Iasi).
2. PLASTIC. Unul din materialele folosite constant de grupul focAR in proiectele de interventie urbana sau in expozitii este plasticul. Semnificativa, in acest sens, este expozitia Urban traces de la Galeria Mora din Bucuresti (2008), unde artistii au imbracat intregul spatiu in plastic si au dat drumul la caldura astfel incat cel care intra sa aiba senzatia de efect de sera.
3. PASAJE.
Cu Urban traces pasaj parte a programului Urban traces, Alina Tudor si Razvan Neagoe si-au propus sa realizeze un pasaj de trecere intre Muzeul National de Arta din Bucuresti si Piata Revolutiei. Proiectul care simbolizeaza trecerea prin arta contemporana nu a fost acceptat de MNAR, motiv pentru care se afla in faza de concept inca din 2007.
4. CABINA FILMATA.
In urma performanceurilor realizate de artistii implicati in proiectul Telefonul public, grupul focAR va organiza o expozitie ce va cuprinde filmele realizate cu actiunile lor, precum si tot ca parte a proiectului convorbirile telefonice care au avut loc intre artistii participanti.
5. IN PLUS. Dincolo de proiectele de interventie urbana pe care, in mare parte, le finanteaza chiar ei, membrii focAR isi asigura veniturile dintr-un alt tip de arta: ceramica. Obiecte de mici si mari dimensiuni suntconfectionate in atelierul personal si introduse apoi pe piata de arta: magazine, galerii etc.
Articol publicat la http://www.moneyexpress.ro/articol_14723
© 2007 Grupul Realitatea Catavencuw ww.gruprc.ro. Toate drepturile rezervate.
Articolele din acest site sunt proprietatea Grupului Realitatea Catavencu. Pentru detalii privind reproducerea acestor informatiicontactati Redactia Money Channel
....judetul Dambovita 2007
MOnuMENTS
Autor: Kerstin Niemann is a curator and founder of FILTER
The focAR group and Association S.A.C. claim to “share” their artistic production within urban and rural space. These artists operate like a team of urban observers that capture architecture to look upon its use and meaning within the urban landscape. For example in ‘Urban Traces’, the artists attempt to record and photograph traces of identity inscribed in the architecture and the public spaces of an urban environment in the city of Bucharest in this case.
On Saatchi Online, focAR presents their ‘MOnuMENT’ series, close-up photographs of Romanian monuments representing a reoccurring national emblem: the eagle. The bird has been used as a signifier of power in many former communist countries such as Romania. In fact, a number of countries all over the world still use the eagle as their national emblem, although some of which use it amongst other animals. These countries are marked below with an asterix*:
Armenia – Eagle *
Austria – Eagle (Bundesadler)
Egypt – Saladin’sb Eagle
Germany – Eagle (Bundesadler)
Mexico – Golden Eagle
Panama – Harpy Eagle
Philippines – Philippine Eagle*
Poland – White Eagle*
Romania – Golden Eagle
Russia – Golden Bicephalic Eagle*
Scottland – Golden Eagle*
Serbia – White Bicephalic Eagle *
United States of America – Bald Eagle
Romania’s Golden Eagle, which lies at the heart of the country’s coat of arms, is representative of the nation. Its signifier, the Aquila, is the signa militaria of the Romanian military. For focAR, their photographs “open the possibility of a dialogue in between the rural and urban spaces, in between different mentalities from different corners of our country.”
This process of reiteration of nationalistic symbols could be described by Judith Butler, a North American philosopher, as the iteration and reiteration of norms. For Butler it is only within the practices of repetitive signifying that a subversion of identity becomes possible. Reiteration means repetition and change and therefore the construction through reiteration is both persistent and unstable. The photographed monuments are constructed artefacts that are extracted from their original context and may allow the viewer to approach the symbol from a different point of view.
Interventii în spatiul urban-Propunere de proiect: Volum control
Autor: Cristiana Radu
Preocuparile grupului focAR conduc catre o arta ancorata in realitate, implicata, considerand politicul si socialul notiuni practic inseparabile de definirea actului artistic.
Volume Control, grupul focAR (Razvan Neagoe si Alina Tudor), urbantraces-focar.blogspot.com
Printre proiectele focAR ce pun în discutie principiile deficitare de functionare ale societatii, “Volume control” abordeaza problema spatiului public si vizeaza relatia traumatica dintre participantul la trafic si mediul anturant.
Palniile fonoabsorbante, dominand amenintator peisajul arterelor supraaglomerate si hiperpoluate ale capitalei, sunt un marker vizual al unei anomalii de fond a tesutului urban bucurestean. Dincolo de imaginea simbolica a enormelor palnii captand sursa zgomotului de fond ce ne insoteste implacabil vrand nevrand, proiectul constituie o propunere vizand o solutie concreta pentru a diminua poluarea fonica cotidiana.
(Timeput Bucharest, 28 sep 2007)
Arta, telefonul si comunicarea
Autor: Cristiana Radu
Ac?iunile grupului focAR, singulare sau derulate în parteneriat cu I Love Bucharest, sunt micro-semnale de alarm?, încerc?ri de con?tientizare ?i de implicare a publicului larg, de schimbare a unei mentalit??i ancorate într-o pasivitate mo?tenit?. Ac?ionând punctual, „Telefonul public” este un proiect ce dore?te s? revalorizeze artistic spa?iul urban. De Cristiana Radu
Ac?iunea colectiv? organizat? de grupul focAR (R?zvan Neagoe ?i Alina Tudor) sub numele “Telefonul public” face parte din “Urban Traces”, proiect ini?iat la începutul lui 2007 ce urm?re?te identitatea artistului/ individului/ na?iunii ?i cea a anturajului s?u urban/rural, pe parcursul unui proces problematic de redefinire ?i readaptare continu? la o realitate mai mult sau mai pu?in ingrat?.
“Telefonul Public” continu? seria spa?iilor neconven?ionale utilizate în cadrul “Urban Traces”, dup? proiectele interactive “Sus în bloc i-o cas?” ?i “Curierul”, alegând s? colonizeze temporar un artefact urban atât de banal ?i de prezent în calea tuturor, încât prezen?a sa nu se mai impune nicicum aten?iei noastre: cabina telefonic?. Telefonul, convorbirea este simbolul perfect al erei comunica?ionale. Cabina telefonic? este îns? un mediu ce alunec? inevitabil în desuet.
Aportul s?u în rela?ionarea dintre indivizi este unul tot mai sc?zut, uzul cotidian i-a conferit alte func?ii, precum suport de reclame sau ad?post de ploaie. Grupul focAR o vede deja ca pe un dinozaur al prezentului citadin, definind-o ca “mobilier urban pe cale de dispari?ie”, ?i îi propune o nou? func?ionalitate, estetic?. În penuria de spa?ii expozi?ionale arondate artei contemporane în Bucure?ti, ea poate deveni, temporar, un mijloc de exprimare, î?i poate îndeplini func?ia de comunicare în mod real, eficient, operând de aceast? dat? între arti?ti ?i publicul larg.
Aducerea în aten?ie a telefonului public aduce în discu?ie o serie de probleme sociale, politice ?i culturale cu b?taie lung?: gradul de implicare a locuitorilor în p?strarea unui spa?iu urban util/pl?cut/curat tuturor, gradul lor de r?spundere civic?, cultura urban? ?i chiar cultura în sens larg a acestora, gradul de poluare a ora?ului, graficul reac?iei edililor la necesit??ile comunit??ii. Legat de aceste probleme, grupul focAR se/ ne întreab?: Cu ce v? confrunta?i pe plan local în materie de poluare? Cum va evolua verdele în spa?iul public? Crede?i c? betoanele ne vor invada pân? în 2010?
(Timeou Bucharest 4 sep 2008 )
.jpg)
Cristiana Radu 2008 “Financiar” newspaper .
Identity trances and urban lines (routes) – Cristiana Radu
FocAR Group studies lead to an art strongly connected with reality, politically and socially implied, an art not considered external in relation with society but brings forward the principles necessary to set it in motion. In contrast with the ivory of modernity of ”art for art” their works absorb in them conditions in which they are created; the artist deeply implied in daily occurence creates norms and informs society. Urban Traces present exhibition of FocAR Group has as subject identity – identity as an artist, as an individual, as a nation. The subject is one essential for our orientation in our world, complex, implying many fields such as art, philosophy, psychology and sociology. Being of an acute actuality this subject has been recently reactivated by Romania’s adhering to EU.The Mass-media productions and performances we see represent vehicles of an actual ardent issue such as integration, globalisation, localization, politics, minorities. The authors are intersted in what really defines us today, in a world of simulacra more real than reality, in which advertising assault us in every corner of the street, in which options are readily provided and identity is the definition of a service offered by an advertising agency. The real statements, the shirts, which the artists put on them are neither black nor green but are inscribed with all shortcomings of today’ssociety which they assume and show us.
The expression is synthetic, in white and black inviting to trenchant options. Actually, the dirty grey of the capital was filtered, dissolved in white and black and has become a trace, a writing in which the two rewrite the history of their own skin, in fact they rewrite on themselves as well as their own artistic destiny. Writing has become an image keeping yet its load critical and evident in the state of an explicit inscription. The film, the central part of this exhibition appeals to (and assaults) tactile sense, hearing and visual one, and associates the archaic body painting with writing as a cultural sign. Another obvious contrast is that between image and sound background, the opposed presences getting into relation two terms – interior and exterior black and white, interior silence and street noise, diversity and uniformity. The urban noise the sound background and imagistic one which accompanies our lives are the result of the capital man’s desensitization, blunting his sensitivity has become a phenomenon profound and irreversible. In reply, the images on the gallery walls, the film stills become stencils ready to be sent back as the feed back to the street by which was caused.
Urban identity of our post-modern society is completed and confrunted with the one coming from somewhere from the archaic of a zone with a specific cultural load that of the famous Cucuteni culture. Along with the question what defines us stands the one regarding the confrontation between the old and the new. The same formula of the film for documentary with the view of performance and the same gesture of applying a visual code on their own skin represent the imagistic binder connecting the two exhibitions the ideated binder being the same; the pursuit of identity, this time emerging from the past. It is revived, quite properly an archaic zone of tradition – dusting it off and approaching to it with means of contemporary art. The two exhibitions are complementary, the front and the back of a complex reality situated between local and global – ours, herefrom and as it is now.
Rosu pentru ranile orasului
Autor : Stela Nadoleanu (Timeout Bucharest 2008)
Red Spot puncteaza câteva dintre problemele orasului. Esteticul este cel care primeaza, spun initiatorii proiectului. S-au ales lumini rosii pe post de semnal de alarma. Se continue mobilizarea cu o expozitie.
Red Spot este un deget îndreptat spre câteva rani ale ora?ului, un proiect de arta marca I Love Bucharest si Grupul focAR, care, împreuna cu Asociatia din Pod si Fundatia Mora, îsi propun sa-i implice mai mult pe bucuresteni, dar si pe autoritati în problemele orasului (de ordin estetic, si numai).
Saptamâna trecut?, timp de trei nopti, spoturi rosii au iluminat 11 dintre imobilele degradate din centrul Bucurestiului. Aceleasi cladiri au “primit” pe timpul zilei stickere care sa continue mesajul “alarmant” de peste noapte.
Semnalul de alarma initiat de Razvan Neagoe si Alina Tudor (grupul focAR) are în vedere câteva dintre cladirile situate pe strazile Budisteanu, Lutherana, Theodor Aman si Calea Grivitei, imobile cu valoare estetica si istorica, ast?zi cazute în uitare. Organizatorii Red Spot atrag atentia asupra faptului ca identitatea zonelor în care se afla imobilele este în pericol si ca aceasta se dilueaza printre blocurile de sticla si metal.
Daca ati ratat spoturile luminoase din oras, atunci puteti recupera imaginile pierdute în cea de-a doua etapa a proiectului – expozitia Red Spot de la Muzeul Taranului Român. În cadrul ei veti gasi fotografii si imagini video care ilustreaza locurile vizate de Red Spot dar si serile în care spoturile luminoase au fost proiectate pe acestea.
“Deteriorarea estetica a cladirilor în sine, dar si a vecinatatilor ne intereseaza în acest proiect”, spun organizatorii. “E cazul celei de pe Lutherana, care este acum închisa între doua constructii «moderne», care îi fura tot farmecul, o îngroapa vizual”. Artistii – grupul focAR, Alina Tudor si Razvan Neagoe – au ales aceasta arie concentrata în jurul Universitatii de Arte, pe criterii personale, subiective si estetice. Sunt cladiri pe care, de prin anii ’90, le-au vazut degradându-se cu trecerea anilor.
Organizatorii îsi propun sa-i scoata pe bucuresteni din pasivitatea fata de propriul oras. “Red Spot încearca sa îi convinga pe bucuresteni sa respecte aceste cladiri si sa nu mai arunce gunoaie în curtile sau chiar în interiorul caselor care nu sunt locuite. Ne mai dorim sa convingem locatarii sa intre în dialog cu noi (si nu numai), pentru a putea conserva si renova majoritatea caselor. Pe de alta parte, autoritatile trebuie si înceapa sa-si faca treaba, în cazul imobilelor de patrimoniu si al pastrarii identitatii unei zone urbane, cum este, de exemplu zona Grivitei-Matache”, explica cei de la I Love Bucharest.
Un alt “deziderat” al proiectului este acela de a atrage atentia companiilor private sau sponsorilor care ar avea posibilitatea financiara si sustina astfel de proiecte de renovare si sa se implice în acest proiect.
“Pe scurt, ne-am dori sa-i aducem pe toti la o masa imaginara de dialog, unde sa gasim niste solutii pentru revitalizarea Bucurestilor, a ceea ce a mai r?mas din istoria lui de Paris al Estului. Adica sa ne oprim din transformarea lui într-un ora? haotic si agresiv”.
No Comments Yet to “texts”
